luni, 19 iulie 2010

Despre munca mea de vânzător de genţi, curele şi portofele pe stradă

În iarna anului 2001 căutam de lucru part time în Anunţul de la A la Z. Pe atunci nu existau siteuri specializate prin care să-ţi găseşti un loc de muncă, aşa că trebuia să suni la anunţurile din ziare şi erai programat la un interviu. Aşa am procedat şi eu găsind un anunţ care garanta un loc de muncă bun cu program flexibil şi cu câştiguri nelimitate. Am fost chemat la interviu.

Am pornit plin de speranţă prin gerul de afară. Pământul era acoperit de zăpadă îngheţată şi pe deasupra mai bătea şi un vânt câinos. Îmi doream bani aşa că am strâns din dinţi şi am ajuns la sediul firmei, aflat într-un bloc interbelic la parter. Înăuntru era cald. M-a întâmpinat un bărbat în cămaşă albă care s-a prezentat drept directorul firmei. Lângă el era o femeie cam la 40 de ani cu aspect fizic plăcut pe care mi-a prezentat-o drept doamna gestionară. Am luat toţi trei loc pe canapelele dintr-o cameră ce pe vremuri probabil fusese dormitorul unui profesor universitar, iar acum servea drept biroul acestei firme la care doream să mă angajez. Cu multă mirare am luat contact cu noul meu job în care trebuia să merg pe teren cu o sarsana mare în spinare plină cu genţi, portofele, curele destinate vânzării prin diferite firme, birouri sau chiar pe stradă. Mi s-a mai spus că a doua zi o să am parte de un trainig, adică o să merg cu o colegă mai cu vechime pe teren şi o să învăţ ce trebuie să fac. Nu mi-a plăcut ideea acestui job, dar am zis că nu am nimic de pierdut aşa că voi încerca.

A doua zi dimineaţă am plecat împreună cu colega. Mică de înălţime, cu accent moldovenesc, cu părul semilung năclăit. Am intrat în câteva birouri în zona Gării de Nord. A reuşit să vândă două portofele într-un birou de cucoane.Apoi a zis că e cazul să ne oprim din muncă şi pentru că era prima mea zi mi-a spus că mă cinsteşte. Am intrat în scumpul local Irish Pub de pe Titulescu pentru o băutură. Asta a fost toată ziua la muncă, dar eu deja mă simţeam obosit.

În dimineaţa următoare am plecat singur pe traseu, încărcat cu produse de marochinărie. Începuse ninsoarea. Oamenii stăteau la căldură în birouri sau în paturile lor de acasă. Doar eu eram al nimănui şi umblam amărât pe străzi cărând o geantă foarte mare şi grea. Am intrat în câteva firme şi bănci, dar nu am avut niciun succes. Nu am vândut nimic, iar lumea chiar se uita ciudat la mine. După vreo două ore de umblat am lăsat geanta pe jos în zăpadă şi am început să mă gândesc la situaţie. Ce doream de fapt ? Era ăsta un job pentru mine ? M-am întors înapoi la sediul firmei, am predat toate produsele şi mi-am prezentat demisia.

Nu mi-a mai trebuit niciun serviciu. M-am întors acasă, m-am băgat în pat şi am adormit fericit. În toamna aceluiaşi an m-am angajat profesor de informatică la liceu. Am lucrat aici trei ani de zile, dar asta e deja altă poveste.

Un comentariu:

  1. Si la noi la birou vine cam din doua in doua luni un tip cam țigănos care intra umil si spune cu o voce cam gay: "Sunt de la firma Master si daca vreti sa vedeti curele, portofele...." Iar noi raspundem toti in cor (in cor nu in cur): "NU" Eu cred ca nu e de la firma Master ci e trimis de sarpe....

    RăspundețiȘtergere