luni, 11 octombrie 2010

Yasunari Kawabata - Ţara zăpezilor


O poveste de dragoste dificilă şi foarte ciudată pentru noi, europenii, care nu inţelegem mai nimic din spiritul şi gândirea japonezilor. Probabil nici chiar japonezul modern nu prea mai înţelege foarte bine ceea ce descrie Kawabata în romanele sale, care deşi sunt scrise cam pe la jumătatea secolului trecut, par venite de undeva din urmă cu foarte mulţi ani.

Între un turist din Tokyo, venit pentru a se relaxa în decorul munţilor, şi o gheişă locală ia naştere o legătură extrem de complicată. Totul se petrece atât de lent, iar cei doi parcă se tem să spună lucrurilor pe nume. La fel ca la toate romanele pe care le-am citit de la Kawabata, acţiunea lipseşte cu desăvârşire, scriitorul punând accent pe trăirile celor doi, evidenţiate în dialoguri simple sau descrieri de o mare sensibilitate. Totul este extrem de static şi liniştit, astfel încât putem auzi zăpada cum îngheaţă până în depărtări. Peisajele descrise sunt demne de un pictor renumit, de la coloritul frunzelor de toamnă şi până la zăpada căzută din abundenţă. Pe lângă subiectul principal, autorul face o incursiune în lumea satului japonez, dând câteva explicaţii despre cum se fac pânzele pentru kimonouri. De asemenea gheişele şi obiceiurile lor sunt creionate cu o deosebită măiestrie.

O carte, citită pe o vreme friguroasă, care mi-a adus un pic in suflet Japonia pe timp de iarnă, imaginea trenului mergând printre zăpezi şi oprind în halte de munte, izvoarele termale, petrecerile cu gheişe, dar mai ales tristeţea pe care Yasunari Kawabata ştie să o provoace atât de frumos prin scrierile sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu