vineri, 29 aprilie 2011

Românii au talent (câteva impresii la final)

Acum, la câteva zile după terminarea primei ediţii din "Românii au talent", o să exprim două-trei păreri proprii şi personale despre acest show pe care l-am urmărit în întregime. Un show care exceptând unele momente la care voi face referire în continuare a fost chiar spectaculos.

Am urmărit preliminarile cu deosebit interes şi mi-au plăcut foarte mulţi concurenţi, dar la semifinale şi finală s-a cam stricat treaba, totul culminând cu desemnarea câştigătorului. Am cunoscut personal oameni care fac versuri şi muzică hip-hop la un nivel mult mai ridicat decât acest AdrianŢuţu (unul dintre ei a ajuns să comenteze coride la postul de televiziune Sport.ro). Vorbesc aici despre amatori, nu despre hip hoperi consacraţi. Nu mi s-a părut absolut deloc dificil sau interesant ceea ce a făcut AdrianŢuţu, întreaga sa prestaţie fiind de un comercialism extrem, însoţită şi de povestea lacrimogenă cu parinţii decedaţi ce îşi avea mai degrabă locul la emisiunea "Surprize, surprize". După anunţarea câştigătorului am închis imediat televizorul, părându-mi parcă rău că mi-am pierdut vremea cu emisiunea. Bine puncta o colegă, a doua zi la serviciu, spunând că românii erau după Paşte, cu burţile pline, acesta fiind motivul pentru care le-a plăcut melodia cu versuri atât de patriotice şi s-au simţit bine, fiind români.

Pe cine vedeam eu pe podium? Categoric pe Alin Stanis (este doar vina lui Mihai Petre şi a Andrei că nu a ajuns în finală. mi s-a părut o mare nedreptate ceea ce au facut ei, votând pe Medeea şi nu pe Alin), pe Cosmin Agache (absolut demenţial acest puşti) şi bineînţeles pe Ballance (în finală s-au întrecut pe ei înşişi).

Mihai Petre a fost pur şi simplu deranjant şi de multe ori chiar lipsit de bun simţ, dar probabil a fost doar un rol jucat, cerut de realizatori pentru a pipera puţin emisiunea. Dar la faza votului Alin Stanis vs. Medeea a dat dovadă clară de prostie. L-a eliminat pe Alin, ca apoi să o desfinţeze pe Medeea în finală, reproşându-i că nu a venit cu ceva nou. Cu ce putea veni nou? Iar Alin a fost eliminat pentru că nu s-a îmbrăcat în frac? O idioţenie, dragi cititori. Despre Andra, ca jurat, nici n-am ce să zic. Era cam în plus acolo. Andi mi s-a părut singurul ok.

Nu chiar la fel de tare, dar totuşi m-a supărat eliminarea celor de la Dance Fiction Crew în faţa Rebecăi. În general copiii sunt priviţi cu dragoste şi îngăduinţă şi tocmai de asta cred că cei din juriu au avut o oarecare lipsă de obiectivitate. Rebeca e cumva ca o gimnastă, care de mică este chinuită şi nu prea are parte de copilărie. Sunt sigur că maică'sa îi impune tot felul de chestii şi vrea să o vadă mare cântăreaţă.

Dance Fiction Crew şi în special Robo mi-au plăcut mult, foarte mult. În opinia mea cea mai tare trupă de dans prezentă în competiţie, un dans cerebral, făcut cu mult cap. Dar şi Blockbusters au fost meseriaşi. Cum Dumnezeu să nu votezi aşa ceva, în schimb să fie soţii Luca în finală?

Din punctul meu de vedere şi gemenii Păunescu şi-ar fi găsit locul în finală. Acelaşi Mihai Petre le-a reproşat că au schimbat repertoriul lor obişnuit, că se aştepta tot la un dans funny. Deci lor le-a reproşat că au schimbat, iar Medeei că a venit cu aceeaşi chestie. Degeaba face pe interesantul acest Mihai Petre, la unele faze o dă în bară rău de tot. Gemenii Păunescu au cântat foarte bine "You sang to me".

Dacă aş fi decis eu, finala de 12 arăta în felul următor : Alin Stanis, Cosmin Agache, Ballance, Dance Fiction Crew, Freakquency, Narcis Ianău, Valentin Luca, Akikai (chiar mi-a plăcut showul lor), fraţii Păunescu, Fizeşan Viorica, Dinu Valentin, Blockbusters Crew.

Şi încă ceva. Pe blogul lui Andi Moisescu s-a vehiculat un nume. Lucian Darie. Un search pe google va da rezultat prestaţia sa din concurs. Impecabilă. Cine a decis să nu meargă în semifinale? De preselecţie trecuse cu trei DA.

Iar în final trebuie să-mi exprim încă o dată admiraţia pentru Alin Stanis, o voce monumentală. Dacă să zicem publicul român e vinovat pentru celelalte alegeri, pentru eliminarea lui Alin în semifinale sunt vinovaţi doar Mihai Petre şi Andra care pur şi simplu s-au făcut de râs prin decizia luată şi sper să fie schimbaţi din juriu la următoarea ediţie cu cineva mai pertinent. În schimb, cei doi prezentatori, Pavel Bartos & Smiley, au fost deosebit de agreabili.

Ca post scriptum să urmărim câştigătorii ultimelor două ediţii Britain's Got Talent. Diversity şi Spelbound. Dar şi pe Razy Gogonea, românul ce poate câştiga Britanicii au talent în acest an.

miercuri, 27 aprilie 2011

Lev Tolstoi - Cuponul fals ; Lev Tolstoi - Moartea lui Ivan Ilici


Lev Tolstoi este atât de mare încât micile lui poveşti sunt vândute ca şi romane în colecţia "Cartea de pe noptieră", spre îmbogăţirea celor de la Editura Humanitas. Două cărticele cuprinzând 100 de pagini fiecare achiziţionate de la o librărie din centrul Clujului pentru 19 lei/bucata. Un preţ mare în raport cu alte cărţi, dar totuşi un pret infim ţinând seama de valoarea scrierilor. Poate că alţi scriitori nu ar exprima nici în 500 de pagini ceea ce a exprimat Tolstoi. Carticelele sunt foarte concentrate şi ating probleme de mare însemnătate pentru viaţa unui om, punând serios pe gânduri cititorul.

Cuponul fals este o poveste despre rău şi bine, despre oameni şi neoameni, o înlănţuire de fapte ce porneşte de la doi tineri ce se gândesc să falsifice un cupon valoric de 2,5 ruble. Tolstoi introduce aproximativ 50 de personaje care vor avea de suferit de pe urma acestui fapt.

Moartea lui Ivan Ilici ne înfăţişează de fapt viaţa unui om, totuşi punându-se accent pe ultimele luni trăite, pe toată zbaterea lui sufletească când îşi dă seama că este muritor şi că i se apropie ceasul.După mine această carte este o lectură obligatorie pentru toată lumea. Unii ar trebui să conştientizeze că moartea este o certitudine. Mă întreb cum ar fi scris un japonez Moartea lui Ivan Ilici, de pildă Kawabata.

duminică, 24 aprilie 2011

Copac cu flori

Pseudofotografii îşi impresionează întotdeauna asistenţa cu astfel de poze, macrouri ale copacilor înfloriţi în primăvară. Bineînţeles că privitorii, la fel de necunoscători, apreciază la maxim aceste poze, neştiind că nu e absolut nicio dificultate în realizarea lor. Sunt blogurile pline de aşa ceva. Nu cred că va deranja pe nimeni dacă mai adaug şi eu două poze, făcute chiar în Duminica Paştelui. Unde? În oraşul Feteşti, judeţul Ialomiţa. Aproape de Gara CFR.


miercuri, 20 aprilie 2011

Bulgaria, te iubesc!

Am viztat prima oară Bulgaria în 1990 împreună cu ai mei. Alături de mausoleul lui Dimitrov din Sofia, biscuiţii buni care se găseau peste tot, maşinuţele "de fier" Matchbox ori Schweppes-ul de portocale la sticle de 1 litru, mi-a rămas în minte o întâmplare petrecută într-un sat în apropiere de Kulata, la graniţa cu Grecia. Maşina, o Dacia 1310 destul de nouă, ne-a lăsat în acel sat. Se făcuse noapte şi taică'miu nu-i dădea de cap, aşa că resemnaţi ne-am pregătit de culcare cu speranţa că a doua zi vom reuşi să o pornim. Stând în maşină pe jumătate adormiţi, după miezul nopţii cineva ne bate în geam. Erau beţivanii satului, întorcându-se de la cârciumă. Prin semne, taică'miu le-a dat de înţeles ceea ce se întâmplase, iar unul dintre ei, îmbrăcat în halat albastru, a cerut cartea tehnică a maşinii şi a deschis capota de la motor. Oamenii miroseau a băutură şi erau plini de voie bună. Cel in halat albastru a studiat cu însufleţire schemele din carte, s-a uitat o vreme la motor după care a exclamat : "Termostat! Balegar termostat!". Şi ne-a reparat maşina. Pe gratis, nu a dorit niciun ban. Ba mai mult, s-a întâmplat ca noi să tragem chiar în faţa casei unuia dintre beţivi, care intrând în casă s-a întors după o vreme aducându-ne branză, roşii, salam, şnitele calde, piersici şi o sticlă de bere. Ne-a poftit chiar să dormim la el peste noapte, dar ai mei, circumspecţi, au preferat să petrecem noaptea în maşină. Dimineaţa, a doua zi, omul ne-a bătut din nou în geamul maşinii. Ne adusese scovergi calde. Ni le-a dat, ne-a salutat şi s-a suit într-un tractor, plecând în drumul său. Pesemne era tractoristul satului. Mi-au rămas dragi bulgarii de atunci.

Pe urmă am auzit tot felul de întâmplări urâte despre Bulgaria. Corupţie maximă, jafuri asupra românilor ce tranzitau ţara spre Turcia sau Grecia, poliţişti şpăgari, furturi de maşini. Însă am avut puterea să nu generalizez şi mi-am păstrat simpatia pentru bulgari. În România poate sunt mai multi hoţi, asta nu mă face pe mine hoţ sau pe cei care citesc acest blog. Silogisme care nu se potrivesc. Nu toţi bulgarii sunt hoţi şi nu toţi românii sunt hoţi.

În 2011, cu o zi înainte de Florii am trecut Podul Prieteniei (costă 6 euro traversarea) plin de hârtoape, pentru a ajunge pe celălalt mal al Dunării, în Ruse. Se zice că Ruse este al cincilea oraş al Bulgariei după numărul de locuitori, în jur de 150 000. Un oraş liniştit care în centru se aseamănă oarecum cu Brăila noastră prin clădirile vechi şi neîntreţinute, iar în cartiere este dominat de blocuri triste şi gri cum se pot vedea pe la periferia Bucureştiului. Au mai multe Mall-uri, nenumărate hypermarketuri, o faleză frumoasă deşi neamenajată, un muzeu al transporturilor unde pot fi admirate câteva locomotive şi garnituri de tren, un hotel turn numit după capitala Letoniei (de ce, nu ştiu!). Poziţionarea geografică ajută foarte mult oraşul, fiind aşezat pe coline. De sus, de la turnul televiziunii (se povesteşte că este cea mai înaltă clădire din Balcani) se deschide o privelişte superbă (regret în continuu faptul că am uitat acasă aparatul foto) cu întreg oraşul, Dunărea şi România în zare. Magazinele (Kaufland, Carrefour, Billa) sunt identice cu ale noastre din punct de vedere al organizării, al raioanelor, al produselor vândute. Doar că, bineînţeles, ei îşi vând produsele proprii în majoritate. Totuşi am întâlnit şi produse fabricate în România.

Intru într-o biserică şi baba bisericii, o femeie măruntă şi sprintenă, zâmbeşte spunându-mi ceva. Îi spun în rusa stricată pe care mi-o amintesc din şcoală : "Ia ne panimaiu, românschi turist". Zâmbetul femeii devine uriaş: "Aaa...românsco!" şi începe să vorbească în continuu ajutându-se şi de mâini. Mă plimbă prin toată biserica, îmi arată icoanele şi îmi vorbeşte de Sfântul Nicolae (îl numeşte patron, probabil hramul bisericii). Apoi îmi spune de Sfântul Dumitru, alăturându-l cu România. Mai apare un bărbat, probabil dascălul, care mă duce la nişte moaşte în biserică, apoi mă conduce afară la un mormânt, dându-mi explicaţii pe care din păcate nu le-am înţeles, deşi vorbea cu multă dragoste.

Căutând turnul televiziunii am luat-o pe un drum greşit. Opresc şi întreb un om, care după câteva explicaţii în bulgăreşte mă întreabă dacă ştiu engleza. Îi răspund din cap că da, aşa că mă duce la un atelier aflat în apropiere şi cheamă un mecanic tânăr, genul de şmecheraş cu cercel în ureche. Băiatul rupea puţin engleza şi amândoi s-au străduit din răsputeri să mă facă să înţeleg. Chiar au desenat o mică hartă pe praful de pe capota maşinii.

În Carrefour o tânără draguţă îmi oferă un pliant. Îi spun că sunt străin şi se scuză. Vorbeşte o engleză foarte bună. Îi explic că ştiu despre ce este vorba în pliant, întâmplător lucrând la firma respectivă. I-am arătat chiar şi legitimaţia. S-a minunat şi a vorbit minute în şir cu mine. În fond şi la urma urmei suntem oameni cu toţii, români, bulgari şi alte neamuri.

Hrană spirituală a fost plimbarea prin Ruse, iar hrană materială, când am ajuns acasă, berea Kamenitza şi chiftelele bulgăreşti proaspete ce se găsesc la Billa.

miercuri, 13 aprilie 2011

Irvine Welsh - Dacă ţi-a plăcut şcoala, munca o să-ţi placă şi mai mult


Ca să fiu sincer nu auzisem de acest scriitor şi nici nu bănuiam că el a scris cartea după care s-a făcut celebrul film Trainspotting, dar plăcându-mi mult coperta şi titlul cărţii am zis să o cumpăr. În ciuda acestei dovezi de gândire fluşturatică, se pare că am făcut o alegere bună. Welsh se exprima foarte simplu, scurt şi la obiect, într-un limbaj liber care mie cel puţin îmi place foarte mult, dar cred că multe persoane nu-l înghit pentru că abundă în cuvinte precum pulă, pizdă, coaie, futai. Dar asta e literatura modernă, iar acest scoţian se pare că o stăpâneşte foarte bine. Mai toate personajele lui sunt drogaţi, beţivi, oameni de joasă speţă, dar care au atitudine. Cartea de faţă conţine cinci poveşti diferite şi pentru cei care nu vor citi în veci aşa ceva trebuie să spun câteva cuvinte la fiecare în parte, dar nu doar pentru ei ci şi pentru mine, poveştile uitându-se cel mai uşor odată cu trecerea timpului. Dacă aveţi de gând să citiţi această carte, faceţi-vă că nu vedeţi rândurile de mai jos. Conţin spoilere.

Şerpii cu clopoţei. Trei tineri (doi băieţi şi o fată) drogaţi merg cu maşina prin deşertul cuprins de furtună. Unul dintre băieţi se pare că e atras de fată, dar fata pare să-l placă pe celălalt.Se răstoarnă cu maşina în nisip, comunicaţiile sunt întrerupte, se hotărăsc să-şi pună cortul şi să doarmă până trece furtuna. Se bagă în sacii de dormit, iar băiatul căruia îi placea de fată simte cum aceasta începe să-l mângâie, dar de fapt era un şarpe cu clopoţei care a intrat în cort şi l-a muşcat de penis.Cineva trebuie să-i sugă veninul din penis, fata nu vrea, aşa că o face celălalt băiat. În timp ce-l sugea intră peste ei un mexican, care era cam frustrat pentru că pe sor'sa o folosea un alb, şi crede că ăştia trei sunt perverşi care fac sex între ei. Vrea să-i împuşte dar până la urmă îl pune pe băiat să i-o sugă celuilalt cu mai mare aplomb, pe fată se se dezbrace şi să se mângâie, iar el se masturbează privind întreaga scenă.

Dacă ţi-a plăcut şcoala, munca o să-ţi placă şi mai mult. Un tip divorţat are un bar în Insulele Canare. Vine fiică'sa de 13 ani la el în vacanţa de vară. Mai vine şi o femeie din Grecia cu care avusese el contacte sexuale în trecut. Mare lucru nu se petrece şi deşi povestea dă titlul întregului volum mie mi s-a părut cea mai slabă.

Câinii din Lincoln Park. Povestea unei corporatiste care are un câine şi se împrieteneşte cu un bucătar coreean. Câinele îi dispare şi ajunge să creadă că a fost mâncat de coreean. Până la urmă dispare şi fata, iar cititorul îşi închipuie că a fost chiar ea mâncată de coreean. Dar nicidecum nu se întâmplă aşa.

Miss Arizona. Tare povestea, deşi foarte previzibilă. Un mic scriitor/fost regizor de filme porno încearcă să descopere viaţa idolului său (decedat în prezent). Pentru asta apelează la fosta nevastă a omului, acum o bătrână ciudată şi alcoolică care în trecut fusese Miss Arizona. Femeia avusese în total patru bărbaţi, toţi morţi la momentul desfăşurării acţiunii. Printre altele femeia se ocupă şi cu împăiatul animalelor. Ştiind asta nu ne este greu să ne imaginăm cum moare personajul nostru.

Regatul din Fife. Cea mai frumoasă poveste, de fapt un mic roman ţinând cont că are vreo 250 de pagini, adică cam jumătate din carte. Fife este o regiune istorică a Scoţiei, probabil un judeţ de pe la noi. Capitolele alternează, fiind povestite pe rând la persoana întâi fie de un bărbat în jurul vârstei de 25, fie de o fată de 19 ani. Băiatul este un star al fotbalului de masă, iar fata jockeu printre altele. Droguri, băutură, pornoşaguri, golăneală la greu într-un oraş uitat de lume unde nu ai prea multe alternative. Cu foarte mare autenticitate şi amuzament este descris totul. Scriitorul s-a transpus excelent în pielea celor două personaje. Pur şi simplu savuros.

luni, 11 aprilie 2011

Românii au talent chiar se difuzează live?

Am impresia că emisiunea "Românii au talent" este difuzată înregistrat, asta deşi sub sigla ProTv apare "direct". Am sesizat acest lucru în timpul semifinalei 3, când după evoluţia dansatorilor de la DFC emisia s-a întrerupt brusc pentru publicitate. Deobicei moderatorii emisiunii anunţau publicitatea, făceau câteva giumbuşlucuri, apărea genericul de la "Românii au talent" şi abia pe urmă se intra în pauză. A fost prima oară când transmisia emisiunii s-a întrerupt imediat după terminarea evoluţiei unor concurenţi, deobicei aşteptându-se păreri de la juriu sau cei doi moderatori, Pavel şi Smiley. Acum, când s-a oprit transmisia pentru publicitate, doi dintre membri DFC erau lângă masa juraţilor. Tot acolo se găseau şi după cele cinci minute de publicitate, exact în aceeaşi poziţie, iar emisiunea şi-a reluat cursul normal ca şi cum nimic nu se întâmplase. Să fim serioşi, că nu avea niciun rost ca acei oameni să înţepenească acolo.

La prima semifinală Pepe a cântat în cadrul emisiunii "Românii au talent". Dar în acelaşi timp, comutând pe OTV, am observat că vorbea acolo la telefon şi era LIVE. Deci unde era emisiunea în direct? La ProTv sau la OTV?

Mai mult, pe 2 aprilie 2011, Smiley a avut concert în Piteşti. Mi-a confirmat o fană pe facebook care chiar a fost la concert în seara respectivă. A se vedea aici. Dacă Smiley a fost la concert în Piteşti, probabil o sosie a lui a prezentat semifinala 2 de la "Românii au talent"?

Aşadar sunt şanse mari ca semifinalele de la "Românii au talent" să fie difuzate înregistrat şi nu live. Ce facem atunci cu voturile prin sms şi cu alegerea câştigătorilor? Cine i-a stabilit? Şi eu ca un fraier am votat la prima semifinală. Îmi vreau înapoi cei 1,61 euro daţi degeaba. Sper ca cineva din cadrul Pro Tv-ului să citească aceste rânduri şi să mă lămurească şi pe mine.

joi, 7 aprilie 2011

Galaţi, 29 martie 2005

(scris pe 31.03.2005)

M-am trezit la 5:30, prefaţând cu jumătate de oră ceasul deşteptător. Niciodată nu pot dormi când a doua zi urmează să fac ceva ce abia aştept. Aprind veioza şi întind hărţile pe masă. Mă uit fericit la oraşul Galaţi. Dintr-o dată îmi vine ideea că ar fi mai bine să merg pe varianta Slobozia, nu pe Urziceni cum mă gândisem de cu seară. Intru pe YM şi îi spun lui Hades despre schimbare. La orele 8 ale dimineţii, eu şi Hades suntem pe A2, Autostrada Soarelui. 150 km/h. Râdem amândoi. Autostrada şerpuieşte printre câmpii. Norii de pe cer prevestesc furtuna. Nu ne pasă. Drumul este foarte liber şi ne duce către Lehliu Gară.

Cotim stânga şi părăsim autostrada. Nu ştim drumul şi începem iar să râdem. Sunt indicatoare către Constanţa, Călăraşi şi Bucureşti. Dar încotro spre Slobozia? Ne dăm jos din maşină, facem o poză şi consultam atlasul. În jur pustiu. Doar trei câini vin în fugă spre noi. Plecăm şi la un pod găsim nişte ţigani care ne explică pe unde trebuie să o luăm. Doar noi pe drumul judeţean, care deşi are urme de bălegar pe el este foarte bun. 110 km/h. În jurul orelor 10 ajungem în Slobozia, capitala judeţului Ialomiţa.

Slobozia este un oraş lung cât bulevardul Muncii din Bucureşti, dar este foarte cochet. În oraşelele mici oamenii îmi dau senzaţia că sunt mai prietenoşi şi mai atenţi unii cu alţii. Mergem la o brutărie şi îmi cumpăr o pâine rotundă. 7000 de lei. Foarte bună şi merge de minune cu cârnăciorii pe care mi i-am luat de acasă.
Bate un vânt rece, dar gecile noastre sunt la maşină. Ajungem în faţa magazinului universal şi mai facem o poză. Ne întoarcem şi plecăm mai departe cu părere de bine că am văzut un oraş frumos. Opresc maşina, iar Hades după ce deschide geamul întreabă un trecător despre drumul către Brăila. Omul îi explică cu lux de amănunt. Plecăm şi auzim în urma noastră pe cel ce ne explicase, vorbind cu cel de lângă el: “Băieţii merge la Brăila!“.

Până la Brăila mai sunt cu puţin peste 90 km. Mai facem popas doar pentru o scurtă gustare. În câmpie vântul bate ca iarna, dar nu reuşeşte să ne strice starea de spirit. Aproape de Brăila apare şi soarele, iar Hades insistă să mă uit cum se reflectă razele în nu ştiu ce nor. Îi confirm că se văd frumos, fără să-mi iau ochii de la şosea. Ajungem şi în Brăila. Lăsăm maşina la Dunăre şi pornim perpedes. Frumos centrul cu cele două biserici. Nişte fete vorbesc la un colţ de stradă, multe biciclete, lume mai puţin grăbită ca în Bucureşti. Nu zăbovim mult şi plecăm spre destinaţia finală, oraşul la care visăm demult. Cel mai mare port fluvial al României, frumosul Galaţi.

Venind de la Brăila, mai mergem 25 km după care coborâm un deal cu serpentine frumoase pentru a intra în Galaţi. Oraş mare, poate în primele zece din România. Parcăm maşina în centru şi o sun pe Trinity. Ne căutăm cu ea prin oraş vreo 40 de minute, dar într-un final ne găsim. În timp ce o căutam pe Trinity, Hades îmi spune că el este Neo, iar eu sunt Morpheus.

Trinity este o scumpete de fată. De mult nu am mai întâlnit aşa ceva. Micuţă şi drăgălaşă, asemuindu-se perfect cu caţeluşa Daisy. Un caţel foarte simpatic în vârstă de 11 ani. Daisy este grăsănacă, iar stăpâna sa îi mai spune şi “porcul meu”. Mergem toţi patru spre faleză, iar Dunărea îmi pare enormă. Mai mare decât în toate oraşele unde am văzut-o. Mai mare chiar şi decât la Budapesta. Trinity povesteşte cu multă însufleţire. Râdem tot drumul. Mă mai opresc să o mângâi pe Daisy. Dunărea curge mai departe, nebăgându-ne în seamă.

După o vreme ne luăm rămas bun de la Trinity şi pornim spre maşină. Peste Dunăre se văd nişte munţi. Mai multe ipoteze iau naştere. Ori e ţară străină dincolo de ape, ori sunt nişte oglinzi magice care reflectă o altă realitate. Hades opreşte câţiva copii şi îi întreabă dacă dincolo de Dunăre este tot România. Pe un bloc scrie mare: “Forza Oţelu”. Ajungem la maşină şi mergem la McDonald’s. 33000 lei o plăcintă cu zmeură. Dar a fost bună.

După-amiaza este tihnită. Se aude doar motorul maşinii ce goneşte pe drumul de întoarcere. Nu mai intrăm în Brăila şi o apucăm pe drumul de Buzău. Avem parte de câteva momente de magie, momente unice, ce doar pe şosea se pot întâlni. Micile chestii care ne fac să ne simţim mai bine. Un tir ne semnalizează că îl putem depăşi. Doar marii şoferi fac astfel de semne celor din spate, pentru că ştiu că este dificil să depăşesti un tir, din lipsa vizibilităţii. Depăşesc şi ridic mâna în semn de mulţumire.
După o vreme 4-5 maşini din sensul opus îmi fac semn cu farurile. E clar, îmi spun. Poliţia cu radar. Reduc viteza până la 50 km/h. Intru în primul sat şi bine ascunsă era maşina poliţiei. Trec de ea şi încep să semnalizez şi eu pe cei din sensul opus. Mi se răspunde cu semne de mulţumire. Momente simple. Nişte semnalizări şi mâini ridicate. Momente în care mă simt mândru că sunt român. Sunt superbe puţinele momente de solidaritate ale românilor.

Oprim la un Petrom şi mai băgăm de 400 mii benzină. Hades îşi ia o pungă mare de chipsuri cu paprika şi o cola la litru. Eu două napolitane. Cu vreo 30 km înainte de Buzău părăsim şoseaua naţională şi apucăm pe un drum judeţean care ne scoate în Urziceni. De aici nu mai este mult până acasă. Ploaia începe. Nu ne pasă.

495 km. Sunt rupt de oboseală, dar fericit. Mă culc.

marți, 5 aprilie 2011

Prăjitura Nopţi şi Zile

Bineînţeles, nu eu am inventat această prăjitură. Am găsit reţeta pe net sub denumirea Prăjitură Snickers, dar cum nu are nimic în comun cu celebrul chocolate bar, am zis să-i pun numele de Nopţi şi Zile (nopţile şi zilele pot fi o metaforă pentru ciocolata neagră, respectiv albă). Nu mă pricep foarte bine la dulciuri, dar ăsta a ieşit din prima. Pun aici reţeta şi câteva poze, neavând pretenţia să dau nimănui lecţii de cofetărie şi nici să transform acest blog în unul gastronomic. Dar poate prietena child va găsi interesantă această prăjitură şi o va face pentru a-şi încânta iubitul, ori poate Ionescu o va prepara pentru colega sa preferată de la job, sau poate chiar fata din parc să o încerce. Amalia Crăciun din păcate a murit fără a gusta acest desert fin.

Pentru blat batem 6 albuşuri de ou cu 200 grame zahăr pudră până obţinem spumă la care adăugăm 200 grame de nucă măcinată, un plic praf de copt şi două linguri mari de făină. Amestecăm bine la mixer şi băgăm la cuptor 20 minute la 175 grade. Peste blatul cald scos din cuptor radem două ciocolate negre a 100 grame. Dar pe când blatul e la cuptor preparăm crema din 200 grame zahăr lăsat să se caramelizeze şi stins cu lapte, 6 gălbenuşuri, un pachet de unt şi 200 grame nucă prăjită. Fierbem vreo 10 minute acest amestesc, timp în care amestecăm continuu. Turnăm crema peste blat iar apoi radem două ciocolate albe. Asta e tot. Lăsăm trei ore la frigider. Enjoy !









duminică, 3 aprilie 2011

Românii au talent

La fel ca personajul Vincent Vega nu mă uit la televizor. Excepţie fac doar marile competiţii sportive şi de curând emisiunea "Românii au talent" al cărei fan am devenit. Am ajuns să urmăresc semifinalele de parcă m-aş uita la mondialul de fotbal. Cu emoţii, cu susţinere pentru favoriţi, cu strigăte de bucurie sau tristeţe. M-a prins cu totul emisiunea de la Pro Tv, dar mi-a lăsat şi câteva momente amare. Următoarele rânduri sunt doar pentru cei care au urmarit emisiunea şi ştiu ce s-a întâmplat în primele două semifinale. În a doua semifinală locul doi a fost ocupat de Cristina şi Alina, două fete grase care au avut o strategie de marketing excelent aleasă. Special pentru a câştiga simpatia publicului şi voturilor celor ce sunt dispuşi să cheltuiască 7 lei pentru un sms, s-au tot plâns că ele sunt grase şi că lumea le judecă după faptul că sunt grase şi nu după talent, că nu se uită nimeni la ele, etc. Au cântat bine, nu zic nu, dar au fost susţinute şi de juriu şi de reclama pe care singure şi-au făcut-o. Cu o seară înainte, doi fraţi gemeni, fraţii Păunescu, au cântat şi ei. Cel puţin la fel de bine ca cele două grase, dar lumea nu i-a votat, pentru că nu au în spate o poveste emoţionantă. Chiar au primit şi un X de la Mihai Petre, pentru că se aştepta altceva de la ei. Oare ce se aştepta de la ei? Oamenii au cântat excelent.

Ce mă deranjază de fapt? Că oamenii au votat doar un ambalaj şi nu talentul. Au votat povestea de background şi au fost influenţaţi şi de juriu. Dacă juriul îi lăuda pe fraţi cred că ajungeau şi ei în finală. Dacă fetele nu erau grase nu ajungeau în finală. De multe ori suntem tentaţi să procedăm astfel. Cumpărăm laptele cu văcuţa mai frumoasă pe ambalaj, care poate e mai prost decât laptele care nu are niciun desen pe cutie. Intrăm în librărie şi alegem o carte care e lăudată în cele trei propoziţii de pe ultima copertă, în detrimentul unei cărţi care nu are nicio descriere pe coperţi. Interesant cum J.D. Salinger a interzis orice însemne de pe coperţile cărţilor lui (le găsiţi la Polirom. sunt galbene şi au doar titlul pe ele). Până la urmă noi ne hrănim cu reclama şi cu ce ne sugerează alţii să facem. Ne hrănim din plin cu mesajele subliminale în genul penisurilor şi vaginelor strecurate prin filme la cinema de Tyler Durden. Mergem la Cora şi cumpărăm produsul cu 20% mai ieftin de care pur şi simplu nu avem nevoie.

Cam atât am avut de spus pentru cei care au urmărit "Românii au talent". Am dreptate sau nu? Iar acum o poveste pentru prietenul meu Ionescu. Discutam cu un cititor de-al meu, un coleg de la serviciu.
- Ce personaj ţi-a plăcut mai mult? Amalia Crăciun sau fata din parc?
- Amalia Crăciun.
- De ce?
- Păi pentru că ai pus şi tu mâna pe o ţâţă, ai văzut păsărica.