joi, 25 iunie 2015

Bogdan Popescu - Cine adoarme ultimul

Deschid cartea și pe coperta interioară este o poză cu autorul. Seamănă cu Diego Armando Maradona la 10 ani după ce s-a retras din fotbal. Romanul, destul de gros și fără absolut niciun dialog, își are acțiunea într-un sat din Lunca Dunării, probabil în județul Giurgiu, probabil în localitatea Oinacu, pentru că se face referire la acea curbă în unghi drept, binecunoscută șoferilor care vin din Vama Giurgiu-Ruse și doresc să ocolească orașul reședință de județ. Bună cartea pentru că deși prezintă arhicunoscutele întâmplări de pe vremea comuniștilor ori din perioada copilăriei, scriitorul bagă în tot așa o doză de misticism, de fantastic care pare ceva obișnuit pentru un sat amărât. Nu e chiar "Un veac de singurătate" așa cum spunea Ionescu, nu e chiar la nivel cu "Nopate bună, copii!" sau "Matei Brunul", dar cred că se poate situa lejer în Top 10 cărți românești de după 1989. Stilul lui Bogdan Popescu impresionează. E altfel și face ca scriitura să sa nu fie una de duzină. Personajele sunt extraordinare în frunte cu Marin Foiște, suplinitorul alcoolic de o trufie incomensurabilă, dar totuși inimos, ori cu Mihai Enin cel fără de poreclă, unul din personajele mele preferate care !Spoiler! îl omoară în cimitir pe Odraslă ce se lăudase că o avusese pe Marianti (mi-a plăcut mult când Odraslă zice că doar a mințit, că nu-i făcuse nimic fetei, iar Mihai Enin zice: "Știu!"). !endSpoiler! Mi s-a părut un pic obositoare împărțirea cărții în capitole de 40-50 de pagini în care apar mai multe povestiri în povestire, la un moment dat cam uitam ce se întâmplă. Nu mi s-a părut așa bine închegată cartea din punctul ăsta de vedere, nu a avut o acțiune concretă și nici un final clar. Prea mult loc de interpretare. Nu e de zece, Ionescu a glumit când a zis că e de zece, insa, da, e o carte excelentă și trebuie neapărat citită. Printre cele mai bune românești. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu