sâmbătă, 26 decembrie 2015

Muzică pentru maşină

La mijlocul anilor 90 pe Eurosportul de limbă engleză se dădea o reclamă foarte frumoasă la o colecţie de cd-uri cu muzică potrivită pentru condus. Un om de la oraş, se suia dimineaţă în autoturism şi pleca spre muncă. Dădea drumul la muzică, iar în acel moment era transpus pe un drum de munte în genul Transfăgărăşanului ascultând piese gen "My name is Luca, I live on the 2nd floor." Oprea maşina, oprea şi muzica, cobora şi era doar în oraş, ajunsese la birou. Pe atunci eram doar un puşti, nici nu aveam vârsta pentru permis, doar visam la aceste momente.

Pe la începutul anilor 2000 conduceam un autoturism second hand care nu avea niciun dispozitiv pentru ascultatul muzicii, până într-o zi când unchi'miu mi-a făcut cadou de ziua mea un radiocasetofon audio de asemenea second hand. Cumpărat de la nişte ciorditori din târg de la Vitan. Mi se părea ceva extraordinar să conduc pe şoselele ţării ascultând casete trase de mine după diverse radio-uri, ori casete cumpărate cu un deceniu înainte, majoritatea cu muzică rock mediocră. Particulary ţin minte o casetă primită pe la mijlocul anilor '80 de la un italian, în Delta Dunării, unde mă aflam în concediu alături de ai mei. I-am spus italianului că-i ştiu pe Marco Polo (din popularul serial foileton care rula pe atunci la televiziune) şi pe Al Bano, iar omul a rămas mirat şi mi-a dăruit o casetă cu Al Bano (pe side A), iar pe side B cu Joe Dolan. Nu ştiu care e legătura dintre ei, însă am ascultat de multe ori această casetă, chiar şi în maşină.

Pe la mijlocul anilor 2000 am trecut la un autoturism nou care avea radio CD, iar de atunci muzica s-a schimbat. Era pur şi simplu uimitor faptul că puteam asculta cd-uri în maşină. Iar primul meu cd, influenţat printre alţii de catharsis (un băiat din Suceava care ţinea un newsletter de muzică indie pe e-mail) conţinea doar piese una şi una. Eram peste omul din reclama de la Eurosport. Eu chiar mergeam pe Transfăgărăşan şi ascultam muzică bună, nu trebuia să-mi închipui nimic. Îmi numisem cd-ul Logan 1, după numele maşinii şi pentru că era primul meu cd. Conţinea următoarele piese:
1.Belle & Sebastian - Dog on wheels
2.The Cooper Temple Clause - Blind Pilots
3.Joy Zipper - One
4.The Decemberists - Leslie Anne Levine
5.Belle & Sebastian - Le pastie de la bourgeoisie
6.Blonde Redhead -  Pink Love
7.The Dears - Who are you defenders of the universe
8.Radiohead - Exit Music (for a film)
9.Blues Traveler - Hook
10.The Arcade Fire - Neighborhood #1 (tunnels)
11.Bob Dylan - Hurricane
12.The Organ - Steven Smith
13.The Decemberists - We both go down together
14.Nick Cave - Loom of the land.
15.Neil Young - Cortez the Killer
16.The Smiths - There Is A Light That Never Goes Out
17.Bob Dylan - If You See Her, Say Hello

În anul 2006 am vizitat o prietenă de pe forum într-un oraş din vestul îndepărtat. Serile beam alcool, fumam şi ascultam muzică bună la staţia ei Technics. Am luat cu mine şi cd-ul din maşină şi l-am ascultat de câteva ori împreună. Ei i-a plăcut foarte mult şi mi l-a cerut. I-am spus "Ok, dar lasă-mă să îmi notez piesele, ca să mi-l refac acasă", iar ea a zis: "Nu, vreau să fie unic şi să mi-l dai mie.". Sigur că n-am putut renunţa la muzica asta bună şi la cd-ul cu atâtea amintiri, aşa că i-am fotografiat coperta pe furiş. Aşa a luat naştere cd-ul Logan 1 Bis.

Iar mai târziu, când deja existau vreo 6 cd-uri Logan, am plecat cu Eufrosin la Giurgiu şi Olteniţa, iar el mi-a făcut cadou cd-ul Logan 0, cu extraordinara piesă "I am a Passenger" în deschidere. Iar apoi au venit anii '10, iar noua maşină avea deja un USB şi MP3-player. Un fel de video killed the radio star. Însă cd-ul Logan 1 a dăinuit peste timp şi-l ascultat chiar în momentul scrierii acestor rânduri.

11 comentarii:

  1. "mergeam pe Transfăgărăşan şi ascultam muzică bună"; "beam alcool, fumam şi ascultam muzică bună"; "n-am putut renunţa la muzica asta bună"

    Astept cu nerabdare ziua in care voi auzi pe cineva spunand ca el asculta muzica proasta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Not my point; observatia viza pretentia tuturor oamenilor ca ar asculta "muzica buna" (pretentie fandosita si in orice caz redundanta - daca n-ai considera-o "buna", n-ai mai asculta-o, nu?). Nu exista "muzica buna", exista muzica la care ai ajuns in momentul ala din viata, rezultatul acumularilor, experientelor, rafinarii gustului etc. Unele muzici le lasi in urma, chiar daca au nu stiu ce reputatie, pur si simplu pentru ca esti intr-o alta etapa, ai alta varsta, ai descoperit alte lucruri, ai citit alte carti etc. Pe altele poate le-ai epuizat prin supraascultare (mi se intampla). Ma gandeam recent ca exista o singura banda pe care o ascult si acum cu aceeasi placere ca la 20 de ani.

    Altfel, sigur ca e usor de inteles de ce genul ala de mix prindea la gagici. Nothing wrong with that.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate. Chiar in seara asta am fost la un prieten in vizita si mi l-a bagat pe gat pe Andre Rieu. Nu mi s-a parut nimic iesit din comun, desi omul zicea ca e ceva foarte bun. E doar un interpret si mult comercialism in spectacolele lui. Un fel de Cirque du Soleil. Dar prietenul respectiv mi-a spus: "Nu intelegi tu muzica buna". Deci, ai dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  4. eu am avut un tape (compact cassette) numit trabant, era asta marca primului autoturism. playlist:
    1. the beatles- i am the walrus
    2. the beatles- lovely rita
    3. the beatles- one after 909
    4. the beatles- rocky racoon
    5. timpuri noi- albele furtuni
    6. the beatles- blue jay way
    7. timpuri noi- am să rămân cu tine
    8. z.o.b.- balada căprii
    9. the beatles- flying
    10. timpuri noi- seară de mister
    11. iris- nu te opri!
    12. grateful dead- do not stop on tracks
    13. holograf- păsări de fum
    14. compact- păsări cu ochi de foc
    15. the beatles- back in the ussr
    16. sbb- strategia pulsu
    17. locomotiv gt- lincoln fesztival blues

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu conduc, dar daca era cazul, n-ar fi fost exclus ca un playlist sa arate asa:

    Cri Gri - La drum
    New Order - 60 miles an hour
    It's Immaterial - Driving away from home
    Swans - Can't find my way home
    The Jolly Boys - The passenger
    Ride - Leave them all behind
    Morphine - Pulled over the car
    The Baboons - Drinkin' gasoline
    Mark Lanegan - One way street
    R.L. Burnside - Going down south
    Agnostic Mountain Gospel Choir - Go back home
    Flogging Molly - Within a mile of home
    Morphine - Let's take a trip together

    (unele, evident, sunt aduse fortat la tema; am folosit numai bucati de prin playlisturile mele)

    RăspundețiȘtergere
  6. The Jolly Boys? Trupa de coveruri? Nu auzisem de ei. Am ascultat acum cateva de la ei. Sunt mult sub Boney Nem.

    RăspundețiȘtergere
  7. E simpatica tehnica de a recupera tineretea prin teribilism (nu-mi plac monty python, abatorul 5 e un cacat, mi-am dat eu seama dintr-o descriere de 10 cuvinte s.a.), dar n-as fi sigur ca functioneaza. Desi stiu eu un tip care a inceput sa apara la tv pe la 30 de ani, teribilist cat incape, iar acum are vreo 45 si arata exact ca acum 15 ani. Hm, you might be onto something here...

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am citit inca Abatorul 5. Insa am cumparat-o pentru 5 lei de la Falsul Ionescu, caruia nu i-a placut. Nu recuperez nicio tinerete si nu sunt teribilist. Mi-am spus o parere. Sau vorbeai despre tine?

    RăspundețiȘtergere
  9. Exact asta am sugerat, ca nu ai citit-o, dar ai dat drumul la "pareri" despre ea (ca si despre multe alte lucruri pe care singur ai spus ca le-ai aprofundat timp de cateva secunde pana la cateva minute). Relax, teribilismul chiar e simpatic, cum spuneam.

    RăspundețiȘtergere