miercuri, 29 iunie 2016

Coji de fistic

Educația majorității. Nu e destul că furi fistic vărsat din Lidl, dar cojile se aruncă în vasele de lut care s-au comercializat în cadrul săptămânii românești. Oare când am devenit așa, noi ca popor? E nesimțirea asta în genele noastre? Și-au pus amprenta anii de comunism pe noi și am ajuns așa? Sunt oamenii peste tot la fel?


vineri, 24 iunie 2016

Momentele unei zile de vară

Mă întreabă lumea de ce nu mai scriu pe blog. Pentru că, în primul rând, zilele se succed cu o banalitate ieșită din comun, în al doilea rând pentru că n-am mai citit nimic de când am PS4 și în plus mă uit și la EURO 2016.

Ieri la Mânăstirea Pasărea. Lume foarte puțină. În biserica aproape goală cântau foarte frumos 5-6 măicuțe. În momentele astea îți dorești să existe Dumnezeu și să nu se irosească aceste sentimente frumoase. Răcoare, aer condiționat. Pe lângă două credincioase cu basmale pe cap care stăteau în genunchi, noi și măicuțele, în biserică erau și doi bărbați tineri aparte. Ascultau cu evlavie cântecul maicilor. Erau amândoi îmbrăcați în pantaloni scurți și maieu, iar corpurile le erau pline de tatuaje. Tatuaje moderne pe picioare, mâini, gât. Slapi și lanțuri de aur. După o vreme s-au dus și au pupat icoanele și s-au închinat frumos. Noi am ieșit din biserică și ne-am plimbat prin împrejurimi. Când ne-am întors în perimetrul mânăstiresc i-am observat pe cei doi, care scoteau ulei și făină din portbagajul unui Mercedes CLK și le dădeau maicilor. Făceau milostenie.

La McDonald's în fața mea un cetățean de etnie rromă, ori poate doar un român rromanizat. Vorbește tare atunci când comandă. Se simte puternic. Simte că face ceva extrem de luxos, ordonându-i angajatului. La McDonald's. Scoate un teanc de bani din buzunar și-i flutură secunde bune prin fața tuturor, apoi aruncă în scârbă o hârtie de 100 lei angajatului. A aruncat-o așa în genul "no look pass" în NBA. Ca orice șmecher ține banul direct în buzunar, fără portofel. Țineți minte faza din filmul Donnie Brasco, când Lefty îi aruncă portofelul lui Donnie?

Avem 31 de grade în casa. Nici nu mai gândești bine la temperatura asta. Mâncăm pizza semipreparată de la Lidl. Eufrosin Potecă a plecat iar de la noi, dar îi simt prezența. Îmi spune: "Bagi toate prostiile în tine. Monoglutamat de sodiu. Râzi! Treaba ta. Ție îți faci rău.". Șeful din Umbră e la cură. Are ficatul mărit. Cu 9 ore înainte îmi zice: "Hai la KFC să încercăm un burrito!". "Hai!", îi zic eu. E bun burrito. Are în el fasole, orez și carne de pui friptă. Bem și Coca Cola. Are acid fosforic pentru a-i tăia gustul de zahăr. 31 de grade. Mestecăm cu toții pizza semipreparată și bem Carlsberg rece, berea oficială de la EURO 2016. Fiul meu cel mare cânta "Am văzut din nou pe stradă omul negru de zăpadă" și "Iha, iha, bidineaua". Nevastă'mea se enervează că îl invăț prostii și că nu cântă "Vulpe eu ți-am furat gâsca". Ma duc la culcare la 31 de grade și dorm cu geamul deschis. Când mă trezesc la 7:15 sunt doar 30,5 grade. Nu-mi place aerul condiționat și nu avem.

miercuri, 15 iunie 2016

Doamna Mariana


(text dedicat celui ce strânge ca furnica, moare și nu bea palinca)
de Eufrosin Potecă


- Coane! Bei o bere?
- Da. Unde?
- Păi pe strada teatrului, aici aproape.
E puțin racoare și stă să plouă. Dar locanta are o boltă de iederă deasupra. Are și veceu lângă care se lăfăie un sul consumat de hârtie igienică. Are și sul de prosoape de bucătărie lângă chiuvetă. Dar asta nu prea are legătură cu ploaia.
Mesaje. Smartfon. Unii.
Intră un personaj interesant. Trage vreo trei mese una lângă alta. Scaune. Dispare. Intră în clădirea derăpanată din fund. De acolo ne-am procurat și noi berile. Patru lei bex. Bun! Personajul revine cu o carafă de jumătate de litru cu vin alb, poșircă din pungă, dealurile Chimia, podgoriile Mendeleev. Se așează, scoate din pungă o sticlă cu un suc porocaliu ieftin, își toarnă o jumătate de pahar și apoi completează cu vin. Bea fericit și așteaptă. În jurul orei cincisprezece își fac apariția și colegii lui. Probabil sunt cu toții muncitori la vreun atelier. Își fac apariția pe masă beri și noi carafe de vin. Oameni simpli în prag de alegeri locale. Fără griji. Fără dileme. Discuții cuminți, civilizate, banale, fără cuvinte porcoase, fără vulgarități. Plouă ușor dar asta nu spală nimic din jegul cotidian, doar îl accentuează.
Bem bere miercurea că becs nu mai are. E luni și de abia miercuri aduce. Doamna Mariana îmi înmânează trei lei rest. Are cam 62 de ani, e grizonată, tunsă scurt, grasă, crăcănată și cunoaște toți mușterii. Pe poarta terasei intră un domn călare pe un cărucior electric. În spatele lui fâlfâie mândru steagul albastru cu stele pline de icter al muiunii europene. “Doamna Mariana!! Doamna Mariana!! Vreau și io o bere!” Își parchează vehiculul electric, nepoluant, muie diesel, lângă o masă și își aprinde o țigară. Are cam șaișcinci de ani și o privire amenințătoare, răutăcioasă. Handicapul locomotor a scos ce e mai bun din el. Încearcă-mă Doamne căci vreau să bat, bat, bat la poarta Raiului!
E cald și bine. Vine bexu (că de data asta are). Partea din dreapta terasei, aia acoperită, e acum îngrădită cu un fel de rogojini din nuiele. În fața localului sun parcate mașini scumpe, auti, mergedes, bemve. Cocalari cu ceafa lată, interlopi, dubioși cu suflete murdare ocupă masa pregătită cu față albă din spatele rogojinilor de nuiele. Sunt doar bărbați, femei ioc. În rând cu noi vrăbiuțele, stau niște privighetori negre îmbrăcate în costum. Pe masă, lângă acordeoanele Hohner, tronează sticla de gec, gec deniels. Și bineînțeles cutille cu otravă energizantă, că așa e cul acu’, să faci cocteil. Își face apariția și cel cu sucul în vin (sau invers). Ocupă trei mese lângâ noi, dispare înăuntru și revine cu jumătate de carafă de apă colorată galben cu arome și promisiuni de ciroză. Se așează. Își face șprițul lui deosebit și își așteaptă colegii sau prietenii. Mă duc înăuntru să procur o nouă porție de bere. În bar-ul/bucătărie este forfotă mare. Doamna Mariana, băiatul dânsei și încă un nene pregătesc farfurii cu aperitive pentru masa șmecherilor. Carnea pentru friptură așteaptă cuminte bronzul gratarului. Fiul taie niște feliuțe subțiri ca foița de țigară de slanină și așează câteva cu mare zgârcenie pe farfurii alături de o jumatate de castravete tăiată în doua, un patrățel de brânză telemea, o jumatate de roșie și o lingură din ceva ce arată a icre dar de fapt nu știu ce este. Nenea care distribuie farfuriile încearcă să scurgă niște vișinată dintr-o damigeană slinoasă. Nu strînge decât jumatate de carafă așa că cere niște țuică și completează restul. Televizorul e deschis pe postul antena trei. Achit berile și revin pe terasă. Masa lăutarilor e goală iar din spatele rogojinilor se aude muzică de cafe concert. Baștanii bagă pe sub nas “bogatul” aperitiv. S-au umplut și cele trei mese de lângă noi. E ora trei și au ieșit oamenii de la muncă. În celălalt capăt, la două mese alăturate, stă moșul cu transportorul electric, un alt moș tot “electrizat” dar cu un alt model de vehicul (de unde tot apar ăștia?) și încâ doi bărbați. Muzica de după rogojini a alunecat în registrul lăutăresc clasic: Gabi Luncă, Constantin Eftimiu, etc. Ascultăm zâmbim și e bine. Iese câte un petrecăreț cu paharul de băutură în mână, se duce pe stradă să vorbească la telefon. Moșneagul cu electricitate sub cur îi spune unuia de la masă:
- Bă Florine! Dă bă și tu niște salată!
Florin îl ignoră.
- Bă Florine!! Dă bă și tu niște salată d-aia!
- Ia bre! Și scoate dintr-o sacoșă o salată frumoasă pe care o pune pe masă în fața moșului.
- Hai bă! Îți bați joc de mine? Mai dă!
- Hai bre că îți ajunge de o salată! Ce faci cu ea?
- Mai dă bă! Și Florin mai scoate două salate și i le dă.
- Dă și o pungă că n-am unde să le bag.
- N-am!
- Hai bă! Dă o pungă!
Florin se scoală și dispare la bar.
- Ia uite bă ce mi-a dat ăsta! zice moșul arătându-i celuilalt motorizat o salată de care atârnă un fir de iarbă. Celălalt zâmbește.
- Ce e asta bă Florine? întreabă pufăind din țigară și arătându-i firul de iarbă lui Florin care tocmai revenise de la bar cu o pungă de plastic.
- Iarbă bre! Ce să fie?
- Hai bă dă-o dracu’! Dă și niște ouă!
- N-am bre! Sunt în mașină. Îți dau când plec.
- Hai bă dă niște ouă!
- Sunt în mașină bre! Îți dau cand plec! Stai să termin vinu’!
- Dă bă acu’! Florin se ridică și se duce la mașină iar moșu’ încearcă să-și bage salatele în pungă. Nu reușește și varsă sticla de bere pe el. Vine Florin cu ouăle.
- Ia bre!
- Uite ce-am făcut! Doamna Mariana! Adu o cârpă! Doamna Mariana!!
Aduce doamna Mariana. Șterge. Pe fața ei nu se zărește vreo urmă de supărare. E obișnuită cu astfel de evenimente.
Pe timpul dialaogului de mai sus lăutarii au avut o pauză. Acum revin în forță. Bem berile și plecăm.
Venim să sorbim “lichidul și noi cu problema, de unde bă nene atâta bănet și așa apare dilema”. La o masă alăturată niște băieți tineri, ușor cafenii (datorită consumului excesiv de ness), devorează niște cartofi prajiți cu ouă ochiuri. Mâncare de curve. De ce “mâncare de curve” v-ați putea întreba... Păi pentru că un prieten de-al meu YO3HCV mi-a zis odată că orice curva proastă e în stare sa prajească niște cartofi și să facă două ochiuri. Așa e! Deci la Doamna Mariana se și mănâncă deși nu are un meniu tipărit pe hârtie pe care să ți-l ofere: “Ia bă labă! Îți e foame?”
Întârzii. Am fost reținut cu munca. Avioane pe câmpii. Lângă masă, o găleată de aluminu stă pe un picior instabil fabricat din același material. E plină cu gheață și în interiorul ei se răcorește o sticlă de Jidvei. E o frapieră!
- Coane! Am comandat două porții de cartofi cu ouă! O porție de cartofi 3 lei și 1 leu oul! Am luat câte o porție de cartofi și două ouă de căciulă!
- Ok!
Bem ca boierii și mâncăm ca la bunica acasă! Viață!

Se schimbă multe. Sau poate nu se schimbă îndeajuns. Am plecat iar, din nou, again, același refren. Acum îmi e bine. S-a întâmplat ceva. S-a stricat ordinea (ne)firească a lucrurilor. Dar totul e mai mult decât ok. Durerea sufletească a unora nu vede liniștea interioară a altora. Doamna Mariana va fi întotdeauna acolo. Mai e timp.”Chem oamenii! Ei au această putere! Să aducă înapoi ceea ce e al nostru!” 

Doamna Mariana are și pastramă de oaie nu numai mâncare de curve....
- E mai scumpă, da’ cere lumea că știe că e bună, o face fii-miu. Grăsimea o punem la cârnați....
Oaia stă cuminte pe masă. N-are cap....

Ușor, ușor, ușor .......

vineri, 3 iunie 2016

Dan Lungu - Fetița care se juca de-a Dumnezeu

O poveste modernă și tristă, despre exodul semenilor noștri pe alte meleaguri în căutarea unei vieți mai bune și despre copiii lăsați acasă, o poveste pe care maneliștii au transpus-o în câteva versuri frumos interpretate de Sorin Copilul de Aur: "A plecat tata de-acasă/Să-mi facă viața frumoasă/Eu știu că nu e ușor/Și plânge de al meu dor. Tată tu-mi aduci de toate/Atunci când vii de departe/Eu vreau lucruri mai puține/Dar să stai mai mult cu mine.". Cartea urmărește în capitole alternative întâmplările Letiției la Roma, unde are grijă de o bătrână și pe de altă parte întâmplările Rădiței, fetița rămasă acasă, care începe să o ia razna ușor-ușor, dar nu mai mult ca alți membri ai familiei, cum vom afla din epilogul poveștii, unul de un dramatism cosmic, un final demn de marile romane din literatura universală, care pur și simplu te lasă mut și consternat. Per total e o carte ok, deși în multe părți mi s-a părut cam plictisitoare și puerilă, multe părți mi s-au părut băgate doar ca să dea la cantitate. Compensează limbajul foarte frumos al scriitorului și realismul tragic al întregii cărți. O carte foarte adevărată care descrie cât se poate de bine și corect situația româncei plecată în străinătate ca să spele bătrâni la fund, ori ca să aibă grijă de copiii altora în detrimentul propriilor copii. Și de fapt nu doar situația româncei. Situația bonei filipineze, a instalatorului polonez.

                                   353 pagini, Editura Polirom, Stele Nopți și Zile Blog: 3
                                               (stele: 5-excepțională; 4-foarte bună; 3-bună; 2-așa și așa; 1-slabă; 0-proastă)