joi, 26 ianuarie 2017

Fotbal european

În hypermarketul Cora la cumpărături, alături de nevastă și copii. Cumpărăm câteva lucrușoare pentru nepoțica noastră nou-născută. La un moment dat ajung la raionul de hi-tech unde văd instalată o consolă PS4 la un televizor, pentru publicitate și demonstrație. Un băiat de 11-12 ani se juca Fifa17 sub privirile încântate ale tatălui său, un venerabil domn cu chelie și ochelari. Unul dintre controlere era liber așa că pun mâna pe el și-i spun băiatului: "Hai să jucăm la dublu!". Acesta pare deosebit de încântat. El îi alege pe Barcelona, eu îi iau pe Liverpool. Pare să-i știe pe toți jucătorii, spunându-le numele înainte să primească balonul, iar apoi îndemnându-i să presteze un joc bun. "Hai Jordi Alba! Hai Messi! Dă-i!". Băiatul este încurajat și de tatăl său, care-l îndeamnă să verticalizeze și să tragă la poartă. Eu îmi fac jocul și la o ieșire neinspirată a lui ter Stegen, BANG!, gol Daniel Sturridge. De aici jocul decurge într-o singură direcție, iar ocazile se succed la poarta catalanilor. Se termină 2-0 pentru cormorani, dar este un scor mincinos, se putea termina și 8-0. La sfârșitul jocului băiatul pleacă ochii rușinat, iar părintele său îmi strânge mâna și mă felicită. M-am simțit foarte mândru că am bătut un puști la Fifa17.

vineri, 20 ianuarie 2017

Mese prin Mall-uri

Ați fost vreodată în ParkLake Shopping Center? E musai să mergeți la toaletele de la etajul 1. Parcă pătrunzi într-o oază, peste tot verdeață, un concept unic, modernism și bun gust. Câteodată departamentul nostru își desfășoară activitatea pe teren, așa că împreună cu colegul yo3 am descins la o locație (adică chirie?) în apropiere de acest nou centru comercial. În pauza de masă l-am întrebat pe yo3 dacă vine să servească masa cu mine la Mall, dar el mi-a zis: "Nene Gabi, eu nu sunt chelner. Du-te tu!". M-am dus și în căutarea unui fast-food unde să mănânc cu 20 de lei am găsit K-Grill, un local cu bucătărie la vedere. Combo shawerma (adică o shawerma, o porție de cartofi și un Pepsi Cola la 0,25 sticlă de sticlă) fix 20 de lei. Interesant că shawerma nu se prepară în mod clasic (ca la Dristor de exemplu), ci carnea din lipie este friptă pe plită și asezonată cu un sos interesant pe bază de usturoi. Totul făcut pe loc în fața ta. Am stat pe un scaun înalt de bar și am privit la cele două femei în vârstă de 45 cum preparau mâncarea. Mă gândesc la cum și-au consumat tinerețea de acum au ajuns să prepare shawerme într-un local libanez (cred că e libanez, din ce am deslușit pe net). Bună mâncarea, chiar a fost o surpriză plăcută. Recomand acest local. Sunt de succes, nu ca moldovenii despre care am scris mai demult.

Lângă mine se așează un băiat de 12 ani și un bărbat de 42. Băiatul cere un meniu de la Oro Toro, iar bărbatul spune că merge să-și ia niște mici cu cartofi prăjiți. Vorbește deosebit de mieros cu copilul. Sunt și eu părinte și mă gândesc că felul în care vorbește cu copilul e din cauză că: 1.e divorțat de nevastă și își vede copilul foarte rar, iar atunci îi face toate poftele prin Mall-uri ; 2.e pedofil. Vreau să-i urmăresc și să sun la Poliție dacă e cazul, dar tocmai atunci sună Tânărul Stăpân. Nu știți cine e Tânărul Stăpân? Eufrosin îl numea Șeful din Umbră, Machiavelli, Sfântul Irlandez, Meșterică, Oficialul. Acum i se spune simplu: Tânărul Stăpân. Am lăsat mâncarea pe tavă, i-am lăsat pe cei doi cu mâncarea și vorbele lor și am răspuns la telefon Tânărului Stăpân care m-a înștiințat că trebuie să semnez urgent niște acte importante.

L-am luat în glumă pe Tânărul Stăpân și după terminarea treburilor mi-am luat la revedere de la yo3 și am plecat să iau copilul de la grădiniță. Chiar când îl îmbrăcam de plecare sună iar Tânărul Stăpân și se simțea din vocea lui că e congestionat la față de atâția nervi. "Unde ești? Trimit o mașină după tine să te ia!".  Îi transmit coordonatele GPS, iar în 15 minute, lângă mine și fiul meu cel mare oprește impetuoasa ГАЗ-М20 Победа a Unchiului. Cătălin la volan, iar în dreapta sa Tânărul Stăpân, care atunci când dăm să ne urcăm în mașină, urlă la noi: "Descălțați-vă! Doar nu o să intrați cu toată zăpada asta în mașina Unchiului!". Ne întinde o pungă de 0,35 lei de la Mega Image în care ne punem încălțările Quechua, iar apoi  doar în ciorapi ne urcăm în mașină. Eu și fiul meu, pe generoasa banchetă din spate. Tânărul Stăpân ordonă șoferului să pornească, iar mie îmi întinde o mapă cu actele ce trebuiesc semnate.

La Mega Mall ați fost vreodată? Este pe locul Uzinei Electroaparataj care pe vremea tovarășului Nicolae Ceaușescu avea 8000 de angajați. I know this because Tyler knows this. Ba nu,  știu asta pentru că am făcut de patru ori practica aici în timpul facultății și ne-a zis maistrul care se ocupă de noi. Ați văzut vreodată o pereche de Adidas Gazelle albaștri? Costă 410 lei. Asta și alte chestii am văzut la Mega Mall, până când am urcat la etajul 2 și m-am dus iar la K-Grill pentru, de data asta, o porție de kebab. Bun și asta. Foarte intim localul, cu piese gen "9 milioane de biciclete în Beijing". Poți să te gândești la o grămadă de chestii până îți aduce mâncarea, mai ales când ești singur la masă. Unii oameni consideră o rușine să mănânce singuri într-un loc public, dar mie mi se pare interesant. E ca în filmele americane. La două mese distanță de mine stăteau un bărbat și o femeie care aveau o dispută pe tema istoriei religiilor. De multă vreme n-am mai auzit o discuție așa de elevată. Dacă era Tânărul Stăpân cu mine sigur s-ar fi băgat în vorbă. Tânărul Stăpân poate discuta despre orice. Mi-a venit și mie mâncarea și de data asta am putut mânca liniștit pentru că nu a mai sunat nimeni. De asemenea nici când am fost la grădiniță după copil nu a mai sunat nimeni. Dar am mers pe jos acasă, pentru că n-a mai trimis nimeni mașina Unchiului după noi.

marți, 17 ianuarie 2017

Toblerone

Ieri colegul meu de birou, Cătălin, și-a cumpărat o ciocolată Toblerone. Mi-a fost rușine să-i cer o bucățică, așa că mai pe seară, după ce am luat copilul de la grădiniță, m-am oprit la un Mega Image și am cumpărat o întreagă ciocolată Toblerone. Prima oară am mâncat Toblerone pe la mijlocul anilor '80, adusă de afară de unchiu' Ticu care era șofer de TIR pe curse internaționale. Mi se părea ceva divin, un gust foarte special. Toblerone-ul de acuma mi s-a părut o ciocolată ordinară, nimic din gustul de altă dată. Oare e așa pentru că acum totul se face în mod industrial? Oare e așa pentru că e un Toblerone făcut pentru Eastern Europe? Costă sub 1 euro și scrie pe el că e produs în Elveția, iar în Elveția lumea spune că totul e scump, deci ce ciocolată pot scoate ei la sub 1 euro? Oare e așa pentru că acum mâncăm ciocolată des și nu mai apreciem gustul ca pe vremuri? Mi-am amintit de o caricatură a celebrului Mihai Stănescu. Un băiețel împreună cu tatăl său în fața unui SHOP (magazinele la care se vindea pe valută înainte de '89 și la care omul de rând nu avea acces). Băiețelul spune: "Tati, uite, au Toblerone!", la care tatăl uitându-se către o pubelă de gunoi aflată în apropiere spune: "Se zice tomberon".

duminică, 15 ianuarie 2017

Yu Hua - În viață


Țara autorului : China

Titlul original : Huozhe

Anul publicării romanului : 1993

Ediția în limba română : Humanitas, colecția Raftul Denisei

Număr de pagini : 219

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5








Le Monde spune că Yu Hua este un Hemingway chinez. Blogul Nopți și Zile spune că mai degrabă Yu Hua este o minunată combinație între Bohumil Hrabal și Cinghiz Aitmatov. Cartea chinezului începe într-un mod cât se poate de fericit și se termină lăsând cititorul în lacrimi, iar ceea ce-l face să nu plângă prea tare este faptul că scriitorul vorbește degajat despre toată această tragedie. China rurală și personajul Fugui care ne povestește viața lui, aproximativ 50 de ani începând cu vremurile de apus ale Imperiului, continuând cu colectivizarea, China lui Mao și până aproape de China modernă din zilele noastre. Tristețe multă în carte, dar cine dă un ban pe viața unui chinez când sunt atâtea miliarde? Frumos de tot scrie Yu Hua și m-a emoționat mai mult decât Mo Yan în cele 5-6 cărți pe care le-am citit. Citești și te gândești câtă mâncare arunci la gunoi, iar chinezii erau în sărbătoare când mâncau zeamă de orez. Citești și îndrăgești aceste personaje care râd cu gura până la urechi, ca în secunda următoare să plângă în hohote. Citești și te amuzi la unele faze antologice, ca de pilda aceasta: "Când eram tânăr îmi plăcea să mănânc, să beau, să merg la curve și la jocurile de noroc, și m-am destrăbălat cât am putut. Bordelul la care mă duceam se chema casa frumoaselor, și era o curvă grasă care îmi plăcea mult. Când mergea, bucile mari i se legănau în sus și-n jos, de parcă erau lampioanele agățate la poarta bordelului, și când eram peste ea în pat și ea mai mișca din cand în când sub mine, mi se părea că dorm pe o barcă care se clatină pe valuri. O puneam adesea să mă care în spate prin oraș, și-o călăream așa cum călărești o iapă. Socru-meu, Chen, negustorul de orez, stătea în spatele tejghelei, îmbrăcat în haine negre de mătase. De câte ori treceam prin fața prăvăliei lui, o trăgeam pe curvă de păr să se oprească, îmi scoteam pălăria și-l salutam cu respect: Toate bune?".  O carte foarte bună și mi-ar plăcea să văd și ecranizarea ei, care am înțeles că a câștigat în 1994 Marele Premiu al juriului la Cannes (cine a luat în 1994 Palme d'Or?).  Abia aștept următoarea carte a lui Yu Hua, în curs de apariție la Editura Humanitas. Se numește "Cronica unui negustor de sânge".

duminică, 8 ianuarie 2017

Jun'ichirō Tanizaki - Jurnalul unui bătrân nebun


Țara autorului : Japonia

Titlul original : Futen Rojin Nikki

Anul publicării romanului : 1961

Ediția în limba română : Polirom, colecția Esențial

Număr de pagini : 234

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5







 Junichiro Tanizaki a fost mare de tot, un monstru sacru al literaturii universale. Gândiți-vă că există un premiu de mare prestigiu cu numele său. În 1985 Premiul Tanizaki a fost cucerit de romanul "La capătul lumii și în țara aspră a minunilor", scris de Haruki Murakami. Dacă nu murea, în 1965, e posibil ca Tanizaki să fi fost premiat cu Nobel. Norocul lui Kawabata în 1968. Îmi doream de foarte multă vreme să-l citesc pe Tanizaki, așa că am început 2017 cu el, o carte scrisă la bătrânețe. O carte extrem de ciudată prin întâmplările descrise, un jurnal ținut de un bătrân de 77 de ani care este îndrăgostit de nora lui, o fostă dansatoare exotică. Ne aflăm ca perioadă undeva la apusul Japoniei tradiționale, într-un Tokyo descris în felul următor: "Cine e de vină pentru ce-a ajuns Tokyo acum - un oraș dezolant și haotic? Nu oare așa-zișii politicieni veniți de prin toate locurile, țărănoi cu pretenții, care habar n-au de frumusețea și farmecul orașului de demult? Nu ei sunt cei care au transformat încântătoarele canale de la Nihonbashi, Yoroibashi, Tsukijibashi sau Yanagibashi în șanțuri mizere pline de noroi și care habar n-au că în râul Sumida au înotat cândva pești de gheață?".  E perioada aia de trecere între Japonia care purta kimono și Japonia modernă pe care o știm din operele lui Ryu sau Haruki Murakami. Bătrânul Utsugi e atât de îndrăgostit de nora lui încât intră peste ea la duș, ori se bucură când aceasta îi prelinge din saliva sa în gură, un gest scârbos pentru noi europenii. Carte este scrisă simplu, dar evidențiază trăiri incredibile, frământări grave. Omul aflat față în față cu moartea și măcinat de o dragoste imposibilă. Foarte mulți termeni medicali, nume de medicamente, astfel încât presupun că lectura va fi un deliciu pentru doctori și farmaciști. E posibil să fi mărit nota cu jumătate de punct, dar am zis că nu dau jumătăți, plus că am rotunjit în plus și datorită numelui greu al scriitorului. Mi-a plăcut cartea și voi căuta și alte titluri de la Tanizaki.

miercuri, 4 ianuarie 2017

Tigăi

Deobicei în primele zile ale anului publicam un top 10 cărți citite în anul precedent, dar acum este impropriu să fac un top 10 din 18 cărți citite, așa că voi face la anul top 10 2016-2017, în speranța că voi citi mai mult în acest an. Voi începe anul prin a demasca o stratagemă a societății de consum. La benzinăria Petrom, când alimentezi cu carburant sau faci cumpărături din magazin, pentru fiecare 30 de lei cheltuiți primești un sticker pe care-l lipești pe un pliant. La 15 stickere lipite poți cumpăra o tigaie sau un crăticior. Acesta costă 30-35 lei pentru că ai 15 stickere, altfel, spun ei, ar costa 90-100 lei. De când a apărut promoția, am fost înnebunit să strâng puncte și să cumpăr cât mai multe tigăi. Dacă aș fi mers la magazin și aș fi găsit tigăile respective la prețul de 30 de lei (sau orice alt preț) nici prin cap nu mi-ar fi trecut să le cumpăr. Iată cum oameni iscusiți au găsit o excelentă strategie de vânzări și înrobesc cumpărătorul prin acest sistem, care pe deoparte te face să alimentezi de la aceeași benzinărie, iar pe de altă parte îți scoate bani suplimentari din buzunar pentru unele chestii pe care altfel nu le-ai cumpăra. Suntem sclavi moderni, avem tendința de a cumpăra tot ce este la reducere chit că nu ne este de folosință. Oameni în toată firea suntem ușor de păcălit și aruncăm aiurea cu banii. Eu deja mă gândesc la următoarele 15 stickere pentru încă o tigaie sau cratiță.