luni, 22 mai 2017

Akira Yoshimura - Naufragii



Țara autorului : Japonia

Titlul original : Hasen

Anul publicării  : 1982

Ediția în limba română : Humanitas Fiction, Raftul Denisei

Număr de pagini : 181

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5





Japonia feudală, într-un sat uitat de lume și de soartă, la marginea mării și în imediata apropiere a muntelui. Oameni foarte săraci, ce aproape mor de foame, dar aduc ofrande zeilor. Se roagă la divinitate mai ales pentru venirea lui o-fune-sama, care în termenii noștri înseamnă faptul că o corabie încărcată cu bunătățuri este prinsă de furtună și aruncată în stâncile de pe lângă satul lor, iar de pe urma naufragiului sătenii se aleg cu încărcătura, ba chiar și cu lemnul de la corabia dezmembrată. În sat oamenii se vând în robie pe anumite perioade și pleacă departe, iar cu banii obținuți familia lor se mai descurcă cât de cât. Cam ăsta este fundalul poveștii noastre, iar personajul principal este un băiat care tocmai a împlinit 9 ani, însă la această vârstă deja este susținătorul principal al familiei sale. Frumoasă carte, dură, dar frumoasă. Iar ca în orice roman japonez care se respectă se aduce vorba și despre părul pubian. Unei femei îi este ras părul pubian de către bărbatu'su, ca o pedeapsă pentru că s-ar fi culcat cu altul. Deci la japonezi este o pedeapsă să nu ai păr pubian, ca pe vremurile copilăriei mele, când tundeai zero un copil dacă doreai să-l pedepsești. O dramă clasică această carte, scrisă foarte bine. Yoshimura cred că e printre marii scriitori japonezi, iar eu abia l-am descoperit.

5 comentarii:

  1. as vrea sa faci o antologie a parului pubian in literatura romana pre-1990.
    multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai nu stiu sa apara parul pubian in literatura romana.

      Ștergere
  2. Am citit-o ieri. Minunat scrisa.
    Pacat ca autorul a fost tradus atat de putin in romana.
    (doar doua carti, din cate stiu)

    RăspundețiȘtergere
  3. Parul pubian apare in Patul lui Procust

    RăspundețiȘtergere
  4. 'Pernita mică a muntelui lui Venus îi acoperă cu
    totul, cînd stă aşa, floarea de mătase'

    RăspundețiȘtergere