Avioanele low-cost pun la dispoziție pasagerilor câte șase scaune pe rând, trei și trei, despărțite de un culoar îngust pe care atât la îmbarcare cât și la debarcare se îmbulzesc și îmbrâncesc călătorii, de ca și cum nu tot de acolo vin sau ajung, iar în timpul zborului trec stewardesele cu diverse mâncăruri semipreparate, băuturi, parfumuri sau alte nimicuri de vânzare, care să bucure omul plictisit țintuit într-un scaun incomod, aflat la 10.000 de metri altitudine. Locurile sunt distribuite automat de către AI înaintea zborului și niciodată călătorii aparținând aceleiași familii nu stau împreună, însă noi, de această dată, ne-am rupt de la gură 8 €/adult, astfel că am putut alege patru locuri unul lângă celălalt, fiii mei și nevasta stând pe locurile A, B, C, iar eu ocupând locul D, fiind despărțit de ei doar de culoarul îngust. Motoarele s-au turat puternic și nici nu am simțit când am ajuns up in the sky. Mergem către Berlin, o nouă țară, o nouă capitală pentru fiecare dintre noi. Nevasta și copiii s-au apucat să joace macao, iar eu, pentru a-mi omorî timpul am tras cu urechea la colegele mele de călătorie care ocupau locurile E și F, pe același rând cu noi. Două fete, până în 40 de ani, una dintre ele având o poveste tristă, trebuind să zboare cu iubitul către Berlin, însă din momentul când rezervase biletele și până în prezent cei doi se despărțiseră, așa că mergea însoțită de o prietenă. "Nu a fost să fie", spunea fata de la geam în timp ce comandantul pregătea aterizarea, iar prietena ei a luat-o după umăr, privind amândouă prin hubloul avionului apusul de soare care se revărsa peste Berlin. Apusul l-am urmărit și eu, dar cu bucurie în inimă și cu sentimente de recunoștință că am familia aproape și avem șansa să punem piciorul pe pământ german.
Am venit cu lecția făcută de acasă, știu exact ce mijloc de transport trebuie să iau, îi evit elegant pe șoferii turci de taxi din aeroport, dar cu toate astea mă pierd în marea de indicatoare și în denumirile nemțești absolut imposibile, dar mă salvează nevasta, vorbitoare de limba germană. Cumpăr de la tonomat 2 bilete de adulți și 2 de copii, care sunt valabile pe absolut orice mijloc de transport pentru 120 de minute. 15,2 €. Mergem cu un tren rapid de la aeroport până la stația Friedrichstraße, unde schimbăm cu metroul de pe magistrala 6, pe care îl luăm încă 3 stații până la Kochstraße. Ieșim la suprafață și dăm peste unul dintre punctele simbol ale Berlinului, în apropierea căruia locuim. Checkpoint Charlie. Vechea graniță care separă Berlinul de Est de Berlinul de Vest. RDG de RFG. URSS de USA. Două lumi. Acum doar un punct de atracție turistic, vechea gheretă a vămii, unde oamenii își fac poze ce le vor posta pe facebook. În apropiere avem un McDonald's și un KFC, semn ca americanii au cucerit lumea cu totul. Mergem să ne cazăm, trecând pe lângă terase unde lumea fumează, bea și vorbește tare.
E deja noapte târzie când ieșim pentru cină. Alegem un restaurant turcesc din apropiere, numit Hatay Ocakbasi. Suntem singurii clienți, nemții dorm de mult. Îi spunem turcului care ne servește că suntem români și după scurt timp auzim în boxe piesa Florian Rus - Străzile din București. Apoi ne aduce bucatele, care sunt absolut fabuloase. Cotlete de miel, coaste de miel, frigărui de miel, adana kebab, orez, ardei iuți copți, salată cu mentă. Toate însoțite de bere la draft nemțească, calitate premium. Un orgasm culinar, dar nu scăpăm fără 140 €, iar eu mă gândesc că am scris degeaba 20 de episoade din serialul restaurant vs. gătit la domiciliu. Iar a doua zi mă mai ceartă și Eufrosin Potecă la telefon: "Bine, mă! Te-ai dus în Germania să mănânci de la turci. Jalnic!". Îmi spune că trebuie să mănânc varză, cartofi, wursti.
A doua zi, fără mic dejun, pornim la drum pe străzile din Berlin. Către Poarta Brandenburg, un alt simbol al orașului. Iar de acolo, în imediata apropiere, clădirea Reichstag. Le povestesc copiilor despre Hitler, despre Jocurile Olimpice din 1936 și Jesse Owens, despre soldatul sovietic care a înălțat steagul URSS pe clădirea Reichstag. Orașul a fost bombardat și distrus în 1945, Germania a pierdut războiul. Dar în prezent orașul este refăcut și cât se poate de plăcut. Clădiri pătrățoase într-un stil aparte, bulevarde largi, foarte prietenos pentru pietoni spre deosebire de capitala noastră (am mers pe jos și prin cartiere mărginașe, nu doar prin centru....și peste tot am observat că au mult mai puține mașini ca noi, nu sunt sufocați de trafic, oamenii merg liniștiți pe trotuare, nu sunt nevoiți să facă slalom printre mașini).
Am mers la gara centrală din Berlin, care se numește Berlin Hauptbahnhof, o clădire impunătoare din sticlă, construită după toate rigorile modernismului. Un adevărat mall, cu magazine, restaurante și trenuri care vin și pleacă pe mai multe niveluri. Printre alte chestii interesante, aici am găsit un magazin cu sute de articole din sportul american și cum era ziua fiului nostru cel mic, i-am cumpărat o șapcă cu echipa de basket Phoenix Suns. Pentru că se făcuse ora prânzului, iar în ziua respectivă încă nu pusesem mâncare în gură, am servit masa (cui?) la unul dintre bistrourile fancy din incinta gării. Câte o pizza la care ne-au pus la dispoziție foarfeci pentru tăiere și bere Krombacher la halbă. Localul, ca toată gara de altfel, avea pereții din sticlă astfel că puteai privi oriunde la 360°.
Cu burțile pline am plecat în croazieră pe Râul Spree, pentru 54€/familie vaporașul plimbându-ne aproximativ 60 de minute printre obiective turistice ce ne erau prezentate de un ghid în limba engleză pe suport digital. Plimbarea pe apă a avut un farmec aparte, plăcând chiar și copiilor, care nu întotdeauna sunt interesați de lucrurile noi pe care adulții apreciază să le vadă.
Am luat la pas Berlinul, chiar și prin cartiere mai mărginașe. Nevasta m-a certat: "De ce nu luăm autobuzul?". Nu am luat autobuzul pentru a vedea viața la toata nivelurile sale, din centru și până la periferie. Un oraș foarte ordonat, ca în orice alt oraș din Occident se remarcă numărul mic al autoturismelor, infinit mai mic față de București. Din start berlinezii sunt mai relaxați, mai puțin stresați, mai plini de gânduri bune decât suntem noi. Bețivi și ei. Berlinezul obișnuit bea pe stradă fără probleme, am văzut zeci de oameni mergând normal pe stradă și sorbind din când în când dintr-o bere, chiar și oameni îmbrăcați la costum și cravată. Apoi lasă sticlele lângă câte un coș de gunoi, poate pentru a fi luate de oamenii nevoiași pentru garanție. Poliție multă pe străzi, dar nu se luau de bețivi, probabil la ei fiind voie să bei în public. Oricum nu săreau calul, beau liniștiți și își vedeau de ale lor. Atâta timp cât fumezi pe stradă, de ce să nu poți bea și o bere? Da, au multe blocuri comuniste, mai mult de 4 etaje. În general clădirile lor au un aer comunist, ce denotă austeritate și răceală, dar nu sunt neapărat neplăcute. Însă Bulevardul Unter den Linden este chiar spectaculos, mare, larg, cu clădiri vechi superbe, pornind de la Poarta Brandenburg, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite simboluri ale Berlinului, ducând la Berliner Dom (în care nevasta m-a boscorodit că nu am plătit 10 € pentru a-l vedea pe interior, dar nu mi se pare normal să dai bani pentru a intra în biserică, Casa Domnului), spre piața unde se află Primăria veche.
Am mers atât de mult prin Berlin, încât mi-au căzut tălpile de la încălțări. Bine, ghetele aveau deja 12 ani împliniți și o stare avansată de uzură. Fiul meu cel mare mi-a zis: "Băi tată, arăți ca un cerșetor cu ghetele astea!", iar nevasta: "Nu mă așteptam să mergi așa la Berlin. Chiar nu ai o prestanță?". Cred că au răsuflat ușurați când au văzut că s-au stricat ghetele. Nevasta a zis: "Hai, că tot e ziua ta, mergem la Mall să-ți iau pantofi noi!", așa că am mers la Berlin Mall și am intrat într-un magazin de încălțăminte unde erau două vânzătoare de culoarea abanosului. Nu aveau cum să fie nemțoaice, așa că le-am întrebat: "Where are you from?", iar ele au zis: "From Senegal.", apoi le-am zis și eu din ce țară sunt și le-am arătat încălțările din picioare, zicându-le: "My boots is broken, I need new shooes.", iar ele au început să râdă, dezvelindu-și dinții foarte, foarte albi. Aveau multe modele de încălțăminte, iar eu am ales o pereche de Adidas Spezial, pantofi cu un design de anii '80. Nevasta a plătit pentru ei 110€, iar vechile încălțări le-am aruncat la un coș de gunoi din Berlin, cu oarecare părere de rău, pentru că mă atașasem de ele în 12 ani.
Am mers să vedem singura bucată mai lungă rămasă din zidul care despărțea RDG de RFG, acum ornată cu diverse picturi din care cel mai mult mi-a plăcut sărutul frățesc dintre Leonid Brezhnev și Erich Honecker. Oare cum se trăia înainte de '89 în RDG? La fel de rău ca pe la noi? Nu cred. Mi s-a făcut dor să revăd filmul Das Leben der Anderen. De la zid am pornit în căutarea unui prânz tradițional nemțesc, spre a nu mă lăsa mai prejos față de Eufrosin Potecă, care la vizita sa în Germania a gustat din bucătăria tradițională nemțească. Am mers pe jos până la St. Georg - Der Drachentöter și în apropiere de statuie am găsit un local tradițional, numit Bolte's (locul 754 din 5578 restaurante în Berlin pe tripadvisor) unde ne-a servit un ospătar din Bangladesh. Am ales meniul la care se făcea reclamă pe tăblița de la intrarea în restaurant, pentru 15€/persoană fiecare dintre noi primind o porție de cartofi fierți în coajă, un șnițel peste care era pus un ou ochi prăjit și puțină salată. O bere Berliner la halbă de 0,5 încă 6€ separat. Am lăsat și aici 80-90€, pe o masă care acasă ne-ar fi costat 50 de lei cu tot cu băuturi. Dar asta e, suntem în Germania și nu ne mai gândim la bani, având atâta frumusețe în jurul nostru. Am mers chiar și la Muzeul Trabantului și ne-am urcat într-un Trabant. Mărturisesc că eu nu am avut loc pe scaunul șoferului. Oare cum veneau oamenii ăștia înainte până la mare la noi? Am și acum în minte Trabanturile sau Wartburgurile cu rulotă, având pe ele însemnul DDR, venite la noi pe litoral sau la munte. Totuși ei erau mai liberi decât noi.
Duc în prezent berlinezii o viață mai bună decât bucureștenii? Întrebarea asta mă frământă mereu când merg în țări străine. Sunt străinii ăștia mai buni, mai deștepți, mai fericiți ca noi? Muncesc și ei, muncim și noi, sunt plătiți mai bine, dar la ei și viața este mai scumpă. Berlinezii nici nu prea își permit să locuiască în Berlin, stau prin orașele satelit pe care din goana trenului către aeroport le-am observat mai aglomerate și înghesuite. Nici nu am văzut acolo casele făloase pe care și le fac semenii noștri. Probabil nemții sunt la un alt nivel și nu investesc în bunuri materiale așa de mult ca noi. Cu siguranță fac mai mult sport ca noi și se îngrijesc de sănătate mai bine decât o facem noi. Au spitale mai bune și mai multe ca noi? Școli? Au probleme cu emigranții, care sunt în număr foarte mare, amestecând rasa pură pe care o dorea partidul în urmă cu un secol. Chiar am văzut afișe prin oraș cu "stop emigranților!". Când ești turist totul este la superlativ, totul ți se pare minunat, dar așa o fi și pentru localnici?
Suntem deja în aeroport, am trecut de controale și ne gândim cu plăcere la zilele petrecute în Berlin. A fost frumos. Din zona restaurantelor pentru 8€ cumpăr următoarele produse: un sandwich cu pui și ou fiert, o bere la 330 ml, o cutie de 50 grame Pringles. La fel procedează și nevasta & copiii, doar că în loc de bere își cumpără un cico. În avion spre România atingem un nou nivel al șmecheriei și îi cer stewardesei 4 Coca Cola, punând-o în dificultate, având doar 3. A trebuit să înlocuim o Cola cu o Fanta. 13€/4 răcoritoare, la care ne-a adus și gheață. Mai ieftin ca în club.
Dacă ați dat scroll la final, o mică recapitulare a obiectivelor pe care noi le-am bifat și credem că merită, atunci când ajungi în Berlin:
- Poarta Brandenburg
- Reichstag
- plimbare pe Unter den Linden
- vizită la East Side Gallery (Zidul Berlinului)
- Trabi Museum
- Berlin Hauptbahnhof (Gara centrală)
- plimbare cu vaporașul pe Râul Spree
- Piața Gendarmenmarkt (din păcate noi am găsit-o în renovare)
- Checkpoint Charlie
- Fernsehturm Berlin (Turnul Televiziunii)
picture it or it didn't happen :
 |
| Poarta Brandenburg |
 |
| Festin culinar la restaurant cu specific turcesc |
 |
| Gara din Berlin |
 |
| Magazin cu articole din NBA, NHL, MLB si NFL |
 |
| Pizza servită în gară |
 |
| Reichstag-ul văzut de pe apă |
 |
| Poarta Brandenburg noaptea |
 |
| Sărutul frățesc |
 |
| Prânz cu specific german |
 |
La plimbare pe Unter den Linden
|
 |
| Vechile mele ghete de 12 ani |
 |
| Pantofii cei noi cumpărați de la Berlin Mall |
